Răzvan Lucescu ar fi dorit să renunțe definitiv la atacantul Fiorentinei, dar n-a fost susținut de șefii FRF. Din acest motiv, selecționerul a lăsat să se înțeleagă că-l va rechema pe „Briliant” la națională
Partida amicală pe care România o dispută mâine, cu Italia, la Klagenfurt (ora 21:30, Pro TV), a fost la un pas de a-l pune pe selecționerul Răzvan Lucescu în ingrata ipostază de a-l reîntâlni pe Mutu la lot. Antrenorul hotărâse să renunțe la atacant, dar președintele FRF, Mircea Sandu, l-a forțat să revină asupra deciziei.
Calculele lui Răzvan sunt legate de ceea ce ar mai avea de dat Mutu pentru România. Are 31 de ani, mai poate juca doi ani la nivel înalt și evoluează pe postul pe care Răzvan vrea să-l impună pe Bogdan Stancu. Stelistul are 23 de ani, este în formă și crește de la meci la meci. Ar putea juca vârf avansat, dar în acest fel ar dispărea Marica, un alt fotbalist încă de viitor la cei 25 de ani ai săi. Conform apropiaților săi, Răzvan ar fi vrut ca Mircea Sandu să îmbrățișeze această teorie și s-o susțină public. „Nașul” a făcut însă lobby pentru revenirea lui Mutu, iar selecționerul a ales să nu creeze tensiune între persoana sa și președinte, declarându-se și el favorabil readucerii lui Mutu printre tricolori.
„Rădoi a vrut să se retragă de 6 ori!”
Altfel, Răzvan Lucescu a dezvăluit ieri că retragerea lui Mirel Rădoi nu s-a produs din cauza declarațiilor făcute după partida cu Franța de directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, ci este un gest gândit de mai mult timp de fotbalistul lui Al-Hilal. „Când am preluat eu naționala, Mirel voia să se retragă. A acceptat să continue doar în urma discuțiilor dintre noi. Pe Mirel l-au deranjat toate presiunile puse pe echipa națională de mai mult de un an încoace. A vrut să se retragă de cinci sau șase ori! Abia acum a anunțat public”, a spus Lucescu jr.
Stă între 10 și 14 zile
Mutu a fost supus ieri unui test, în urma căruia s-a aflat că accidentarea suferită sâmbătă, în meciul cu Cesena, nu este atât de gravă. Atacantul Fiorentinei va sta departe de gazon maximum 14 zile, pentru că are doar o miotendinită de gradul întâi, fără ca mușchiul aductor lung să fie afectat, așa cum se crezuse inițial. „Acum nu mă mai doare, putea fi mai rău, pentru că am forțat. Voi trece și peste această problemă. Mai ales că am toată familia lângă mine, Consuelo, fetele, dar și mama mea, care e aici, în Italia”, a spus Mutu.
Săpunaru – out, chivu – cu adversarii
Cristian Săpunaru, fundașul lui FC Porto, nu va mai face parte din lotul naționalei pentru meciul cu Italia, el fiind învoit de selecționer din cauza unor probleme personale. Acesta este al treilea jucător pe care Lucescu nu se poate baza, după accidentații Marius Constantin și Ștefan Radu. În locul lui Săpunaru va juca, mai mult ca sigur, Maftei. Altfel, căpitanul tricolorilor, Cristi Chivu, va ajunge azi la Klagenfurt, cu același avion cu care va călători și naționala Italiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER